Carmen Grebenișan a acceptat provocarea PRO TV de a face parte din echipa Faimoșilor. Concurenta de la „Survivor România” urma să devină mireasă anul acesta, dar competiția i-ar fi dat planurile peste cap sau, cel puțin, așa susține influencerița. Adevărul pare să fie cu totul altul, iar CANCAN.RO are detaliile care nu s-au văzut pe micile ecrane.
Carmen Grebenișan și Alex Militaru și-au început relația în prima parte a anului 2020. La scurtă vreme după aceea, în august 2021, cei doi au făcut cununia civilă, devenind soț și soție. Anul acesta ar fi fost cel în care influencerița trebuia să îmbrace rochia de mireasă, dar a decis să anuleze ceremonia la biserică.
Chiar înainte de a pleca la „Survivor România”, Carmen Grebenișan a anunțat faptul că își anulează nunta pentru a participa la competiția de la PRO TV, dar adevărul nu are nicio legătură cu motivul rușinos care a dus la luarea acestei decizii.
„Am renunțat la nunta cu fluturi albaștri, cel puțin pentru anul ăsta, și am acceptat provocarea asta pe care o aveam în gând de mult timp… și acum am zis DA categoric. Este o experiență destul de personală, toată intrarea asta în Survivor și vreau să mă bucur maximum de ea. Sper doar să mă bucur de ea. Mi-am dat seama că în viața asta tot ce am făcut este pentru a-mi demonstra mie că nu sunt doar acolo. Pot merge mereu înainte, într-un ritm mult mai alert decât restul și că pot să-mi depășesc capacitățile și tot confortul ăsta pe care eu singură mi-l dau”, a declarat Carmen Grebenişan la testimonialele, chiar înainte de a pleca în Republica Dominicană.
(CITEȘTE ȘI: Asta-i freza care-i place! Alex Delea, câștigătorul ”Survivor”, așa cum nu l-ai mai văzut)
Potrivit surselor CANCAN.RO, Carmen Grebenișan ar fi descoperit că soțul ei o înșela chiar cu o bună prietenă. Șocul a fost atât de mare, încât influencerița ar fi avut nevoie de ajutorul unui psiholog pentru a ieși din depresia cruntă. Acesta ar fi, de fapt, motivul rușinos pentru care concurenta de la PRO TV ar fi renunțat la nuntă.
Tânăra de 30 de ani s-a născut la Cluj-Napoca, unde avea foarte multe colaborări din jobul de influencer, dar de dragul farmacistului, stabilit din studenție la București, a venit în Capitală și a renunțat la atât de multe oportunități. Din păcate, se pare că „oportunitatea” la care nu se aștepta a fost să fie înșelată cu o prietenă bună, tot din lumea mondenă, chiar înainte de nuntă.